Alimente care îmbunătățesc memoria
Majoritatea oamenilor se concentrează pe efectele pe care le pot avea alimentele asupra modului de funcționare a organismului sau asupra aspectului exterior al corpului, dar te-ai gândit vreodată cum pot contribui acestea la buna funcționare a creierului?
Pentru a evita situațiile în care ești nevoit să îți cumperi diverse medicamente pentru o mai bună funcționare a sistemului nervos, te invităm să descoperi această listă de 10 alimente care ajută la îmbunătățirea memoriei.
Sfecla roșie
Sfecla roșie este considerată un aliment benefic atât pentru creier, cât și pentru inimă. Prin conținutul său de vitamina B, sfecla ajută creierul la procesarea informațiilor. Însă, beneficiile sale asupra creierului se datorează și concentrației de oxid nitric care ajută la îmunătățirea circulației sanguine.
Avocado
Avocado este unul dintre cele mai sănătoase fructe pe care le poți consuma în orice moment al zilei. Nutriționiștii chiar recomandă consumul zilnic de avocado datorită multiplelor beneficii pe care le are asupra organismului. Datorită conținutului bogat de vitamina E, printre proprietățiile sale se numără și prevenirea pierderii memoriei, fiind recomandat pacienților ce suferă de Alzheimer.
Afine
Afinele sunt dovada faptului că esențele tari se țin în sticluțe mici. Pe lângă a fi niște fructe foarte gustoase, acestea au și proprietăți benefice organismului. Bogate în vitamina C și vitamina K, acestea sunt un bun antioxidant, de aceea este recomandat consumul zilnic de afine. Datorită conținutului său de vitamine și de alți compuși benefici, afinele sunt și un remediu împotriva stresului și ajută la o mai bună memorie.
Ceaiul verde
Ceaiul verde este foarte cunoscut pentru beneficiile sale multiple. Numeroase studii au arătat ca printre proprietățile sale se numără și îmbunătățirea memoriei și a atenției. De aceea, este recomanadat consumul unei cești de ceai verde în fiecare dimineață.
Țelină
Se pare că țelina păstrează creierul tânăr. Datorită conținutului bogat de vitamine și minerale, țelina este un bun stimulant al sistemului nervos și al memoriei. Este motivul pentru care consumul zilinic de țelină este încurajat, mai ales sub forma salatelor de crudități sau sucurilor.
Ciocolată neagră
Din fericire și ciocolata poate fi benefică, însă nu toate tipurile acesteia. Pentru o mai bună funcționare a memoriei este recomandat consumul de ciocolată neagră cu un conținut de cacao de cel puțin 70%. Are, de asemenea, proprietăți antioxidante și antiinflamatoare.
Ulei de măsline
Uleiul de măsline extravirgin poate fi unul dintre cei mai buni adjuvanți în ceea ce privește sănătatea sistemului nervos. Acesta conține grăsimi sănătoase, care ajută la ralizarea optimă a circulației sângelui și la hrănirea eficientă a celulelor organismului.
Somon
Dacă ești un fan al mâncării unde vedeta preparatului este peștele, atunci este momentul să te bucuri pentru că somonul se situează în topul celor mai benefice alimente pentru sitemul nervos, datorită conținutului său bogat de acizi grași omega 3.
Turmeric
Turmericul este un ingredient care, încă din cele mai vechi timpuri a fost apreciat pentru multitudinea de proprietăți pe care le are. Pe lângă a fi un bun antiinflamator și un antioxidant eficient, turmericul este foarte benefic pentru memorie, ajutând la procesarea informațiilor.