Ceaiul de mur, remediu pentru rinichi și stomac

Ceaiul de mur este bun pentru bolile de rinichi și durerile de stomac.

Datorită conținutului de tanin, flavonoizi, acizi organici și vitamina C, frunzele de mur sunt un remediu excelent pentru tratarea bronșitelor, problemelor de stomac sau a hemoragiilor. De asemenea, și simptomele bolilor renale pot fi ameliorate cu ajutorul frunzelor de mur.

Pentru această ultimă problemă, se face un amestec din 3 lingurițe de frunze de mur, 2 lingurițe de frunze de mesteacăn, 2 lingurițe de frunze de fragi, 2 lingurițe de semințe de in și 1 litru de apă clocotită. Se infuzează plantele 4 ore și se bea amestecul în decursul unei zile.

Bun în tratarea diareei

Frunzele de mur au efect antiseptic, contribuind la combaterea diareei și a intoxicațiilor alimentare. Se infuzează 1 lingură de plantă în 250 ml apă pentru o oră. Se administrează o jumătate de pahar de infuzie de 3 ori pe zi, înainte de mese.

De ajutor în dureri de gât

Se amestecă 2 linguri de frunze de mur cu 300 ml apă și se fierbe amestecul pe baie de aburi, 20 de minute. Se lasă să se răcească până ajunge la temperatura camerei, apoi se folosește pentru gargară. Pentru efecte mai bune, se poate adăuga în soluție ulei esențiale de magnolie, ienupăr sau ghimbir.

Eficient în reducerea simptomelor răcelii

Inhalațiile preparate pe bază de frunze de mur sunt de mare ajutor atunci când răceala îți dă târcoale. Se pune la fiert apă (500 ml), iar când dă în clocot, se oprește focul și se adaugă 3 linguri de plantă și 2 picături de ulei esențial de eucalipt. Se stă 10 minute deasupra vasului, cu capul acoperit.

De folos în bolile de stomac

Se amestecă 2 linguri de frunze de mur cu 1 lingură de gălbenele. Se toarnă 300 ml apă clocotită peste plante și se lasă la infuzat 2 ore. Se ia câte o linguriță de infuzie de 3 ori pe zi.

O altă rețetă, la fel de eficientă în cazul problemelor gastrointestinale, se prepară astfel: se ia câte o linguriță de frunze de mur, pătlagină, coacăz și cimbru. Se toarnă peste plante 400 ml apă și se pune amestecul pe foc până dă în clocot. Se lasă să se infuzeze o oră, apoi se beau câte 2 căni pe zi.

Beneficiile ceaiului de frunze de mur – ceai dietetic

Ceaiul de mur ajută la uşurarea digestiei, dar în amestec cu alte plante medicinale se poate transformă într-un ceai dietetic, ajutându-te să scapi de kilogramele nedorite.

Prepară două căni de ceai dintr-un amestec de frunze de mur, păpădie, pătlagină, pelin, coadă şoricelului şi afin. Doză pusă la infuzat într-o cană nu trebuie să depăşească 4 linguriţe. Nu se consumă mai mult de două căni pe zi.

Beneficiile ceaiului de frunze de mur – hemoroizi şi fisuri anale

Se face o baie de şezut cu acest extract vreme de 10 minute, după care se strecoară printr-un tifon, frunzele rămase folosindu-se pentru o cataplasmă ce se ţine timp o ora pe anus.

Se fac spălături cu irigatorul, de două ori pe zi, vreme de o săptămâna, după care se face o pauză de cinci zile. La nevoie, tratamentul se reia; pentru a reduce inflamaţia, în ceai se adaugă şi jumătate de linguriţă de flori de muşeţel.

Beneficiile ceaiului de frunze de mur – tulburări hormonale la femei

În tradiţia populară, infuzia de frunze de mur este folosită şi pentru reglarea ciclului menstrual şi a tulburărilor hormonale specifice menopauzei.

Beneficiile ceaiului de frunze de mur – răceli însoţite de episoade de febră

Pigmenţii care dau culoarea specifică murelor (anto­cianii) sunt un adevărat coşmar pentru viruşii care pro­duc răceli şi gripă. Pe lângă stimularea imunităţii, aceste principii active atacă viruşii, împiedicând mulţi­plicarea acestora şi infectarea celulelor sanatoa­se.

De asemenea, murele conţin compuşi ai acidului salicilic, adică exact substanţă activă regăsită în aspirina, care le da un efect de scădere a febrei, de diminuare a durrilor de cap şi musculare extrem de binevenit la persoanele bolnave de gripă.

Shares
Optimized by Optimole