Festivalul SoNoRo XIV
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului SoNoRo va avea loc în perioada 1-17 noiembrie 2019, în București (1 – 10 noiembrie), Sibiu (11 – 12 noiembrie) și Cluj-Napoca (13 – 17 noiembrie).
Anul acesta, Festivalul va purta numele DaDa și va fi dedicat puternicei energii creatoare a fenomenului dadaist, pornit la începutul secolului XX, în Zürich, de un grup de artiști europeni, organizat în jurul scriitorului de origine română, Tristan Tzara.
Festivalul SoNoRo propune publicului o ediție cristalizată în jurul temei dadaismului, pentru a descoperi compozitori, lucrări și interpretări inedite, spații neconvenționale, în care muzica de cameră poate fi un element original și extravagant, susținut de 30 de muzicieni renumiți din 25 de țări europene.