Sport pentru minte

Mai puține kilograme la cântar, mai puțini centimetri în talie și un psihic de invidiat. Iată ce ne promit aceste tehnici de antrenament.


Momentul adevărului: după un articol despre artele marțiale buna mea prietena Carmen, un excelent psiholog, care, după ce a analizat câteva dintre visele mele stranii și mi-a pus diagnosticul de „frustrare, stres și oboseala cronică”, a decis că e momentul să-mi restabilesc echilibrul psihico-fizic prin…

„Da, știu, yoga”, am ripostat repede, plictisiă și oarecum revoltată de tam-tam-ul (nejustificat, în opinia mea) făcut în jurul acestei practici. „Nu, arte martiale”, mi-a răspuns zâmbind, „sau orice altă tehnică de auto-apărare.


Se pare că ai intrat într-o zonă alunecoasă, în care simți că nimeni nu-ți respectă limitele. Aceste tehnici te-ar ajuta să-ți definești un teritoriu clar și niște bariere stricte, dincolo de care nu se trece. Ai nevoie de asta.” Uau! Nu sună rau deloc: o terapie care să-mi modeleze trupul și mintea în același timp, plus un antrenor personal pe post de psiholog. Cine s-ar putea plânge?

De fapt, ideea nu e tocmai nouă. Am auzit-o până acum de mii de ori: exercițiile fizice ajută la îmbunătățirea stării de spirit și a performanțelor intelectuale, vindeca depresiile și eliberează stresul.

Cercetătorii în domeniu, însă, au dezvoltat această tema și, de curând, au descoperit ca pentru a obține maximum de beneficii este esențial să alegi atent și corect sportul (sau tipul de antrenament) care să se potrivească unei anumite stări de spirit și unei anumite personalități (o decizie care cere multă auto-analiză și puțin ajutor de specialitate).


„Trebuie să identifici cu maximă exactitate problemele psihice existente înainte de a alege tipul de activitate fizică ce va funcționa cel mai bine pentru tine”, spune Dr. Michael Sachs, profesor de kinesiologie la Temple University.

Iar pentru asta el propune să-ți „pierzi” timpul cu întrebări metafizice de genul „ce-mi doresc eu de la viață?”, „care sunt lucrurile greu de suportat pentru mine?”, „care-mi sunt limitele?”, „mă simt îngrădită, presată, constrânsă?”, „sunt deprimată?”.

„Abia apoi poți estima dacă soluția, în cazul tău, sunt exercițiile calme, solitare, liniștite sau cele agresive, dinamice, solicitante”, spune el.


No pain – no gain


Dr. Thomas Collingwood, fondator al Fitness Intervention Technologies, o organizație care funcționează cu succes în Texas și Colorado, care concepe programe de antrenament pentru ofițerii de poliție și alte meserii cu factor crescut de risc, după mai mulți ani de studiu aplicat, a descoperit ca antrenamentul cu greutăți dezvoltă respectul și încrederea în sine.

Explicația e simplă și de bun-simț: pentru ca rezultatele (forță, îmbunătățirea tonusului muscular, posturii și, automat, a atitudinii) se văd relativ repede (mult mai repede decât în cazul altor sporturi), pe măsură ce performanțele se îmbunătățesc, oamenii încep să-și evalueze corpul mai puțin în funcție de felul în care arată și mai mult în funcție de ceea ce sunt capabili să facă. De cât de puternici și (implicit) competenți se simt.


Managementul furiei, pe de altă parte, solicită activități explozive: box, kickboxing sau tenis. „Furia stimulează corpul să elibereze adrenalină, prin urmare tensiunea arterială și pulsul cresc exagerat, iar musculatura se contractă – o reacție absolut naturală, care apare necontrolat, ori de câte ori ești pus în situația de a te autoapara”, explică Collingwood. „Când mânia, furia, energiile negative nu sunt descărcate, organismul este supus unor tensiuni anormale, care-l pot distruge.

Dacă, în astfel de momente, lovești sacul de box (sau un partener imaginar), orice sentiment de frustrare dispare. Cu alte cuvinte, te „cureți” de resentimente, de influențele negative din jur și începi să privești lucrurile într-o altă lumină.”


La Northwestern Memorial Wellness Institute din Chicago, psihologul Cynthia Levine a descoperit anumite „armonii”, cum le numește ea, între unele forme de exercițiu fizic și starea psihică a pacienților sai.

O femeie care in copilarie a fost victima unor abuzuri repetate, care au dus la o forma acuta de depresie, datorată lipsei respectului de sine, a început un program susținut, progresiv de marș și alergare.

Rezultatele au fost uluitoare. „Când aleargă se simte competența și sigură de sine. Simte că deține controlul propriei vieți, așa cum nu i s-a mai întâmplat niciodată până acum”, spune Levine.

„Iar asta demonstrează clar că a stabili și a urma un program, a atinge un țel, poate avea un impact uriaș asupra felului în care o persoană se vede pe sine însași.”

Shares
%d blogeri au apreciat: