Pâine marocană cu griș

Ingrediente:

180 ml apă ” ca de pâine” (38 – 40°C)
1 linguriță zahăr
1 linguriță drojdie
200 g griș
170 g făină albă tip 650
1 lingură ulei de măsline (15ml)
1 linguriță de sare

Mod de preparare:

  1. Într-un bol am amestecat apa, drojdia și zahărul și am lăsat bolul deoparte pentru vreo 10 minute. După cele 10 minute, drojdia se activase și amestecul era spumos la suprafață.
  2. Într-un bol încăpător am cernut făina împreună cu grișul. Am făcut o adâncitură în mijlocul ei și am turnat amestecul de drojdie și uleiul de măsline. Am amestecat cu o lingură până când aluatul s-a legat. Ultimul ingredient pe care îl adaug unui aluat este sarea. Daca e adaugată la început, aceasta interferă cu drojdia iar aluatul nu va crește la fel de bine. După ce am adăugat sarea am format o minge de aluat.
  3. Am mutat aluatul pe suprafața de lucru înfăinată și l-am frământat timp de 5 minute, pudrându-l cu făină atunci când era prea lipicios. După cele 5 minute de frâmântare, aluatul devenise suplu și elastic.
  4. Am așezat mingea de aluat pe suprafața de lucru pudrată cu griș, am acoperit-o cu un prosop și am lăsat-o la odihnit pentru 10 minute.
  5. După ce s-au scurs cele 10 minute m-am folosit de un sucitor pentru întinde aluatul sub forma unui disc cu grosimea de 1cm. Am așezat discul de aluat pe o tavă tapetată cu hârtie pergamentată, l-am crestat la suprafață cu o lamă și am acoperit tava cu același prosop. Am lăsat pâinea la dospit pentru 45 – 60 de minute. În ultimele 20 de minute am încălzit cuptorul la 400°F/204°C (treapta 6).
  6. După ce pâine și-a dublat înălțimea am introdus tava în cuptorul preîncălzit și am copt-o timp de 25 de minute.

7.Am așezat pâine pe un grătar de sârmă și am lăsat-o să se răcească pentru o oră înainte de a o felia.


Descoperă mai multe la MIRACOLE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Optimizat de Optimole

Descoperă mai multe la MIRACOLE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura