Sfaturi pentru a combate durerile de spate
Specialiștii îți recomandă câteva sfaturi pentru a combate durerile de spate. Le poți pune în practică pentru a-ți menține sănătatea.
De mai bine de o lună, o mare parte dintre noi lucrăm de acasă. Și vom continua să facem asta cel puțin încă atât timp de acum înainte. Pe lângă problemele legate de concentrare, de lipsa de intimitate, de intervențiile constante ale familiei în mijlocul unei ședințe, durerile de spate sunt unele dintre cele mai des amintite probleme cu care oamenii se confruntă în această perioadă.
Asta se întâmplă de cele mai multe ori din lipsa unui birou adecvat. Așa cum obișnuiam să avem la locul de muncă. Acum, pentru cei mai mulți dintre noi biroul înseamnă masa din bucătărie, fotoliul din sufragerie sau chiar patul. Pentru a ameliora durerile de spate, specialiștii ne recomandă câteva acțiuni simple pe care le putem facem. Acestea ne vor îmbunătăți postura.
Poziționează ecranul calculatorului la o înălțime potrivită
De cele mai multe, ecranul laptopului sau al calculatorului nu se află la nivelul privirii noastre, fiind nevoiți astfel să lăsăm capul în jos pentru a ne uita la el. Iar asta, în timp, poate cauza dureri de gât. Pentru a le evita, folosește câteva cărți sau o cutie și așază ecranul deasupra lor. Astfel, nu vei mai fi nevoită să îți apleci capul de fiecare dată și îți vei menține o poziție corectă.
Lumina naturală trebuie să vină întotdeauna dintr-o parte
Evită să lucrezi cu spatele sau cu fața la o fereastră. Dacă te vei afla cu spatele la fereastră, atunci toată lumina se va reflecta în monitorul tău. Făcându-te să îți încordezi constant privirea, ceea ce poate duce apoi la diverse probleme oftalmologice. Dacă te afli cu fața la fereastră, te vei lupta cu lumina care îți va pătrunde direct în ochi.
Așa că, sfatul specialiștilor este să îți poziționezi biroul sau spațiul de muncă în stânga sau în dreapta unei ferestre. Dacă nu poți face asta, asigură-te că tragi jaluzelele pentru a nu lăsa lumina să îți afecteze vederea.
Poziționează tastatura și mouse-ul corect
Dacă ai ridicat laptopul deasupra unui teanc de cărți, atunci folosește o tastatură și un mouse separat. Acestea trebuie să fie poziționate mai jos și să permită încheieturii mâinii să rămână dreaptă, neîncordată. Atât mouse-ul cât și tastura trebuie să se afle cât mai aproape de tine. Fără să fii nevoită să te întinzi după ele. Astfel vei evita durerile de gât și de umeri.
Găsește metode alternative
Dacă trebuie să tastezi mult, încearcă să găsește și alte modalități prin care poți poți face asta. Găsești o sumedenie de programe care te ajută în acest sens. Tot ce trebuie să faci este să dictezi textul pe care vrei să îl scrii. Aplicațiile îl vor transcrie pentru tine. Astfel vei lua o pauză, te vei putea ridica de pe scaun și îți vei odihni mâinile, gâtul și privirea.
Folosește un suport pentru picioare
Dacă nu atingi podeaua atunci când stai jos la calculator. Folosește o cutie, câteva cărți sau un suport special pentru a-ți odihni picioarele. Dacă picioarele tale se află în aer sau sub scaun, vei crește riscul dezvoltării unor boli precum tromboză venoasă profundă.
Încearcă să nu lucrezi stând în pat
Deși pare o metodă extrem de confortabilă, după multe ore petrecute în pat, cu laptop-ul în brațe, vei observa că te vei confrunta cu dureri de spate. Încearcă să eviți pe cât de mult posibil această variantă de lucru. Dacă nu ai altă alternativă, atunci pune o pernă în spatele tău și folosește-o pentru a te sprijini mai confortabil de tăblia patului. Pentru ca laptopul să fie poziționat la înălțimea corectă, așază-l pe o pătură sau pe o măsuță specială. Astfel vei evita durerile de gât și de spate.