Afecţiuni care pot fi tratate cu muguri de brad

​Mugurii de brad cresc în vârful cetinilor şi sunt uşor de recunoscut după culoarea aceea de verde crud. Sunt fragezi şi, dacă îi zdrobeşti între dinţi, au un gust acrişor şi răspândesc o aromă extraordinară.
În scop terapeutic, mugurii de brad se recoltează atunci când au 3 până la maximum 7 cm, iar perioada diferă de la an la an, dar şi de areal. Dacă obişnuiţi să culegeţi muguri în fiecare an, aveţi grijă să nu recoltaţi din aceleaşi locuri pentru că brazii nu se vor mai dezvolta bine.


Bradul are, printre altele, proprietatea de a fixa calciul în oase, de aceea este recomandat că produsul rezultat din macerarea mugurilor să fie folosit în tratamentul rahitismului. Tot datorită proprietăţii de fixare a calciului, preparatele din muguri de brad sunt un ajutor nepreţuit în combaterea osteoporozei.
Mugurii de brad mestecaţi în gură ca atare potolesc setea, dezinfectează gura, feresc de bolile de plămâni, împrospătează respiraţia, reglează pofta de mâncare.


​Recomandat persoanelor cu tulburări respiratorii


Din muguri de brad se face un sirop care este antiseptic, tonic pulmonar, fiind recomandat persoanelor cu tulburări respiratorii. Acest sirop are un bogat conţinut de vitamina C, putând fi folosit pentru depăşirea mai uşoară a perioadelor stresante şi obositoare. De asemenea, acesta este şi un diuretic cu efect blând.
Dacă siropul este pregătit cu miere acţionează ca dezinfectant, calmant, şi ajuta în regenerarea ţesuturilor afectate de infecţii.
Pentru anemii se face o cură de trei săptămâni, timp în care se iau câteva linguriţe de sirop cu 5 minute înainte de masă.
Pentru a înlătura stările de vomă se mesteca (nu se înghit!) câţiva muguri culeşi recent.


Persoanelor care lucrează în condiţii de stres li se recomandă să consume 5 linguriţe de sirop înainte de masă. De asemenea, glicemia revine la valori normale după ce se consuma câteva linguriţe de sirop.
Mugurii de brad au efecte asupra întregului organism şi pot fi folosiţi şi altfel: 1 kg de muguri se fierb în 5-6 litri de apă, după care se strecoară şi se toarnă în cadă, în apă pentru îmbaiere.


Din mugurii proaspeţi sau uscaţi de brad se prepară o infuzie (o linguriţă la o cană cu apă). Ceaiul astfel realizat are efecte favorabile în formele uşoare sau medii ale unor boli respiratorii (astm bronşic în faza de debut, viroze, tuse uscată), mai ales în cazul copiilor.

Shares
Optimized by Optimole