Mituri false despre cacao

​În ultimele decenii, tot mai mulți oameni au început să caute variante cât mai sănătoase de alimentație. Nu este o treabă ușoară, pentru că, pe de-o parte e necesar să fii atent la eticheta fiecărui produs alimentar, iar pe de altă parte trebuie să fii informat.

Din acest motiv ne și întâlnim aici, sperând ca din experiența fiecăruia să învățăm cu toții cum să trăim mai sănătos și să ne simțim bine în propria piele. Astăzi sunt pornită nu pe construit, ci pe dărâmat! Am declarat război falselor mituri care ne limitează consumul unui superaliment, cu beneficii incredibile pentru sănătatea noastră! Să descoperim 7 false mituri despre cacao.


I. Cacaua îngrașă?

Sunt oameni care cred lucrul acesta, dar, din păcate, nu sunt informați corect. Adevărul este fix contrariul: dacă vrem să pierdem un număr de kilograme și să ne accelerăm metabolismul putem să ne bazăm pe ajutorul unei cești cu cacao.

Dacă introducem în dietă cacao 100% naturală, neprocesată, din culturi tradiționale (eu folosesc acest tip), se îmbunătățește capacitatea organismului de a metaboliza grăsimile și de a le folosi ca sursă de energie. Cacaua este săracă în calorii – abia are 90 de calorii/porție. În plus, stimulează producția de serotonină, ceea ce ne regleză dispoziția și ne reduce apetitul. În felul acesta ne ajută cacaua să ne controlăm greutatea.


II. Cacaua creează dependență?

Specialiștii desființează această opinie. Spre deosebire de cafea, cacaua nu creează dependență. Este un cocktail de vitamine și minerale care ne susține sănătatea – are în compoziție calciu, magneziu, potasiu, fosfor, zinc, fier și vitamine din complexul B.

Cei care susțin falsa poveste cu dependența de cacao se gândesc de fapt la ciocolată. Cacaua oferă o aromă specială ciocolatei, însă nu ea creează dependență, ci zahărul și grăsimile folosite la prepararea ei. Mare atenție așadar la tipul de ciocolată pe care îl alegem. Cea mai sigură variantă (și cea mai plăcută) este să o preparăm chiar noi. Te învăț eu cum!


III. Cacaua agită?

E adevărat că mulți părinți se feresc să le dea copiilor ciocolată sau preparate cu cacao seara, de teamă că,  în loc să meargă la culcare, vor alerga prin casă până noaptea târziu.

Specialiștii sunt însă de părere că două, trei tablete de ciocolată sau o ceașcă cu cacao nu vor avea acest efect. Secretul este, bineînțeles, moderația. Este adevărat însă că dulciurile consumate seara oferă un surprlus de energie. Zahărul se face vinovat încă o dată!


IV. Cacaua nu face bine tenului?

Dacă am fi conștienți – sau mai bine zis corect informați – despre beneficiile consumului de cacao asupra tenului și a pielii, în general, am transforma-o în regina dietei noastre!

Cacaua conține foarte mulți antioxidanți, care protejează pielea de efectele radicalilor liberi și grăbesc regenerarea celulară. Este un leac foarte eficient pentru pielea îmbătrânită sau deteriorată. Poți încerca și vei vedea efectele – la propriu – pe pielea ta!


V. Cacaua crește tensiunea arterială?

Și de această dată învinovățim cacaua de un păcat pe care îl are de fapt cafeaua (în cantități mari). În realitate, cacaua reglează nivelul tensiunii arteriale și optimizează sănătatea vaselor de sânge.

Epicatecina, o substanță din compoziția bobului de cacao, ajută la relaxarea vaselor de sânge și menține nivelul colesterolului sub control.

Dacă vrem să prevenim bolile cardiovasculare, putem conta pe ajutorul oferit de o ceașcă cu cacao!


VI. Cacaua face rău la ficat?

Ultimele cercetări în domeniu susțin că, dimpotrivă, o putem folosi pentru însănătoșirea ficatului. Acesta este rezultatul studiilor prezentate încă de acum opt ani la Congresul Internațional pentru sănătatea ficatului și la întâlnirea anuală a asociațiilor europene pentru studiul ficatului.

Cacaua ajută la detoxifierea acestui organ, iar prin conținut ridicat de polifenoli și proprietățile antioxidante menține sănătatea ficatului. Nu este astfel de mirare că persoanele suferind de „ficat gras” și chiar ciroză au primit permisiunea medicilor de a consuma ciocolată neagă sau cacao.


VII. Cacaua nu e bună pentru creier?

Total fals! Creierul iubește cacaua și are și de ce! Fiind atât de bogată în flavonoide, cacaua menține creierul sănătos și ne îmbunătățește funcțiile cognitive.

Memoria și timpul de reacție ni se vor optimiza, iar circulația sângelui, oxigenarea și funcțiile nervilor vor fi îmbunătățile, după cum se spune într-un studiu publicat de „Harvard Health Publishing”.


Ma opresc aici insa mi-ar placea ca, atunci cand vei savura următoarea ceașcă cu cacao sau o bucățică de ciocolată, să ai în vedere toate aceste beneficii pe care le aduce cacaua starii tale de sănătate.

O singura mentiune am: ciocolata să fie neagră, iar cacaua pură si neprocesată. Eu folosesc de ceva vreme cacaoa Aromes Noirs. Acesta cacao, ce vine direct din Congo, din culturi traditionale, are o aroma deosebita si este 100% raw.

Shares
Optimized by Optimole
%d blogeri au apreciat: