Efectele consumului de cafea asupra sănătății

Iată 9 motive care te vor determina să consumi cafea în fiecare zi.

Te trezește instantaneu

Chiar dacă ceașca de cafea face parte deja din rutina ta matinală, știai că numai mirosul boabelor de cafea poate reduce semnele insomniei?

În plus, după numai 10 minute vei simți deja efectele cafelei – și durează chiar și 4 ore.

Te ajută în lupta împotriva cancerului la sân

Potrivit unui studiuuna sau mai multe cești de cafea băute zilnic ajută la combaterea apariției cancerului la sân.

Printre proprietățile acestei băuturi se numără oprirea creșterii tumorilor și reducerea riscului de reapariție a lor. Cafeina și acizii din cafea determină celulele afectate să răspundă mai bine la tratamente.

Îți accelerează metabolismul

Nu va înlocui o ședință de fitness, însă este un stimulent care îți accelerează metabolismul. În plus previne apariția diabetului la adulți, lucru dezvăluit de un studiu realizat în 2014.

Poate încetini procesul de îmbătrânire

Oamenii de știință au descoperit că în cafea se găsesc anumite componente bioactive care ajută la încetinirea deteriorării celulelor din creier, ceea ce înseamnă că te ajută să îți păstrezi mintea ascuțită cât mai mult timp. Mai mult chiar, există câteva corespondențe între băutul de cafea și reducerea apariției de boli precum Alzheimer sau Parkinson.

Îți protejează ochii

Cercetătorii au descoperit faptul că în cafea există antioxidanți foarte puternici care ajută la prevenirea pierderii vederii sau apariției glaucomului.

Este excelentă pentru inima ta

Știai că pe parcursul unei ore inima ta bate de aproximativ 4000 de ori? Poți păstra sănătatea inimii cu numai două cești de cafea pe zi. Astfel vei micșora riscul înfundării arterelor și apariției unui infarct.

Micșorează riscul apariției depresiei

Un studiu realizat timp de 10 ani de o universitate americană, care a testat mii de femei ce consumau cafea zilnic, a dezvăluit o legătură între cafea și apariția depresiei. Persoanele care au băut zilnic cafea erau mult mai fericite spre deosebire de cele care consumau doar ceai.

Este un exfoliant excelent

Ce zici de un scrub homemade? Combină 6 lingurițe de cafea măcinată (proaspătă sau zaț de cafea) cu patru lingurițe de ulei de măsline sau ulei de cocos până obții o pastă mai consistentă. Apoi, aplică amestecul pe corpul și fața ta, cu mișcări circulare, pentru a înlătura celulele moarte. Evită însă zona ochilor.

Îți face părul mai strălucitor

Pentru a înlătura excesul de produse de styling, masează-ți scalpul cu puține boabe de cafea înainte de a aplica șamponul. Atenție: cafeaua poate păta părul deschis la culoare, deci nu ar trebui să aplici acest truc dacă ai părul blond.

Shares
Optimized by Optimole