Beneficiile “zahărului de mesteacăn”
Xylitolul este o substanță naturală albă, cristalină, care se găsește în concentrații mici în fibrele multor fructe și legume, și în concentrații mai mari în coceanul de porumb, în scoarța anumitor copaci precum mesteacanul, și în cojile de nuci și alune.
Istorie
Această substanță a fost descoperită în anul 1890 și este un zahăr natural, cu cinci legături de carbon, folosit pentru a înlocui zahărul de masă sau alți îndulcitori. Se găsește în cantități mici și în corpul uman care produce zilnic, din diverse surse alimentare, de la 5 până la 10 grame prin intermediul metabolismului.
Pentru diabetici Xylitolul conține cu 40% mai puține calorii decât zahărul normal, ceea ce conduce la un efect pozitiv în menținerea greutății normale a corpului. Acesta poate fi utilizat în cantități moderate și de către persoanele care suferă de diabet. Indicele glicemic al xylitolului este extrem de mic, aproximativ 7, spre deosebire de cel al zahărului care este 70-80, sau al glucozei care este 100.
Consumul xylitolului conduce așadar la scăderea riscului complicațiilor cronice în cazul diabetului zaharat. De asemenea, acesta are beneficii și în cazul persoanelor supraponderale deoarece limitează luarea masivă în greutate și previne predispoziția către diabetul zaharat.
Studii
Cercetările clinice efectuate timp de 35 de ani atesta faptul că xylitolul indicat pentru sănătatea bucală. Cercetatorii de la Universitatea Turku din Finlanda au descoperit că acest produs are un rol important în igiena cavității bucale, în special în ceea ce privește echilibrul acido-bazic.
Consumul regulat de alimente ce conțin zahăr și amidon poate provoca neplăcutele carii dentare. În schimb, xylitolul ajuta la eliminarea plăcii bacteriene, reduce riscul de apariție a cariilor dentare, fiind un ajutor de nădejde al dinților. În plus, acesta favorizează transportul calciului în salivă și remineralizează smalțul dinților, scăzând astfel frecvența apariției cariilor dentare. Datorită efectului de protecție pe care îl are asupra gurii, xylitolul este utilizat și în paste de dinți precum și în gume de mestecat, bomboane, ape și spray-uri de gură.
Beneficii
Datorită proprietăților sale antibacteriene, xylitolul este recomandat și în afecțiunile ORL, acesta prevenind dezvoltarea bacteriilor și scăzând riscul de otite. Astfel, acesta este utilizat și în produse naturale de decongestie nazală, care pot ameliora alergiile (la polen, poluare etc), a rinitelor și sinuzitelor.
În contact cu xylitolul, bacteria ce provoacă infecțiile căilor respiratorii își pierde abilitatea de a adera la țesuturi, permițând organismului să o îndepărteze mai ușor. De asemenea, studiile au arătat că utilizarea spray-urilor nazale cu xylitol reduce incidența apariției infecțiilor la nivelul urechii.
Din punct de vedere gastronomic, xylitolului poate fi folosit cu succes pentru îndulcirea băuturilor reci sau calde, fără a le modifica gustul sau aspectul. Poate fi utilizat și în prepararea deserturilor ce necesită procese termice.