Secretele unui somn liniștit
Un somn odihnitor te poate ajuta să te simți mai bine, mai ales după o zi obositoare.
Încearcă aceste bauturi care te ajută să dormi mai bine și vei vedea o îmbunătățire a calității somnului!
Ceai de fructul pasiunii
Ceaiul de fructul pasiunii este recomandat mai ales ca tratament pentru anxietate, însă îl poți consuma și tu. Are o aromă delicioasă și este indicat să îl consumi cu o oră înainte de culcare. Renunță la televizor sau smartphone în favoarea unei cărți și vei dormi mai bine ca niciodată.
Ceai de hamei
Dacă ai băut bere, știi probabil acea senzație de relaxare, chiar ușoară somnolență pe care o ai după. Ei bine, aceasta nu este datorată neaparat alcoolului, ci mai degrabă hameiului. Această plantă poate fi sedativ, ceea ce înseamnă că te poate ajuta să dormi mai bine, în mod natural. Bea o cană de ceai cald de hamei înainte de culcare.
Lapte
Probabil știai că laptele te poate ajuta să adormi, însă ai idee de ce? Această băutură pe care o serveai și în copilărie are un concentrat ridicat de triptofan, o substanță care provoacă stare de somnolență. În plus, poți pune și o linguriță de miere și va fi delicios.
Suc de vișine
Dacă în cazul unui ceai, totul este simplu, în cazul sucului de vișine, există un program pe care trebuie să îl respecți.
Pentru a da rezultate, trebuie să bei un pahar după-amiaza și apoi încă unul cu o oră înainte de culcare. Cireșele și vișinele conțin melatonina și triptofan, subtanțe care te ajută să adormi mai ușor și mai mult timp.
Apă de cocos
Apă de cocos este o sursă bogată de potasiu și magneziu, nutrienți care ți-ar putea lipsi dacă pierzi nopțile. Încearcă să bei o cană înainte de culcare.
Deși nu există încă studii științifice care să demonstreze cât de bine funcționează, datorită acestora subtanțe te-ar putea ajuta.