Cea mai simplă dietă

Când vine vorba de diete, cu cât există mai puține reguli, cu atât mai bine.
Cea mai simplă dietă nu este una de care probabil nu ai auzit până acum.

Vorbim de dieta cunoscută sub numele de dieta 16:8, care impune ca timp de 16 ore pe zi să nu mănânci nimic.


Dieta 16:8 este în aparență similară cu dieta 5:2 care a fost extrem de populară și care impunea ca 2 zile din săptămână să consumi numai 500 de calorii, în rest puteai mânca orice doreai. Însă specialiștii au demontat acea dietă, dezvăluind că, de fapt, nu era benefică pentru starea generală de sănătate.


Despre Dieta 16:8 (cunoscută și sub numele de dieta de 8 ore) s-a scris încă din 2012, însă abia în ultima vreme au fost date publicității studii care au scos la iveală beneficiile ei.

Printre acestea se numără: îmbunătățirea stării generale de sănătate, reducerea stratului de grăsime și creșterea masei musculare, dar numai dacă este aplicată timp de minim 8 săptămâni.


Dieta și-a dobândit numele după faptul că într-o zi poți mânca timp de 8 ore, iar restul de 16 ore nu. David Kingsbury, antrenorul unor vedete precum Hugh Jackman și Jennifer Lawrence, susține această dieta și o recomandă tuturor datorită faptului că este ușor de integrat, indiferent de stilul de viață al unei persoane.


Singura regulă pe care trebuie să o respecți este cea a orarului. Tu decizi intervalul în care mănânci și când nu, tu decizi ce mănânci și ce nu. Unele persoane preferă să renunțe la micul dejun și să mănânce în intervalul 13-21, însă dacă nu poți rezista până la prânz, poți încerca, de exemplu, intervalul 10-18.


În timpul celor 8 ore, poți mânca și poți bea orice dorești. Bineînțeles, asta nu înseamnă că este ok să mănânci numai fast-food și dulciuri, însă nici nu trebuie să ții socoteala la orice calorie pe care o consumi. În celelalte 16 ore ai voie numai să bei cafea neagră, ceai și apă.


Ce spun specialiștii


Cele mai recente studii au fost realizate de medicul american Julie Shatzel, care susține că a observat rezultate spectaculoase la cei care au încercat această dietă. „Pare că alterează metabolismul, dar în bine.

Genele noastre sunt pre-programate să facă anumite lucruri în cursul zilei și altele în cursul nopții. Având un program bine stabilit în care mâncăm poate cu adevărat să ne programeze corpul, dar și mintea.”


Este nevoie să respectăm dieta 16:8 în fiecare zi?


Dacă într-adevăr această dietă poate schimba metabolismul în bine, de ce ai vrea să renunți la ea? Studiile au relevat faptul că cele mai bune rezultate apar numai dacă urmezi această dietă timp de 8 săptămâni.

Însă poți „trișa” o dată sau de două ori în aceste 8 săptămâni – nu va afecta prea mult rezultatul.

Shares
%d blogeri au apreciat: