Pui cu salvie și legume
Rețeta zilei este Pui cu salvie și legume
Ingrediente
- -4 pulpe superioare mari(cca800g),
- -un ardei gras,
- -2 cartofi mari,
- -2 căței usturoi(opțional),
- -un dovlecel mediu,
- -sare,
- -piper,
- -o linguriță salvie uscată,
- -8-10 roșii prunișoară,
- -o roșie mare bine coaptă
Mod de preparare
Pregătirea acestui pui cu salvie și legume este foarte ușoară și rapidă, adică odată curățate și spalate legumele, se feliază după bunul plac și se așează într-un vas termorezistent.
Se sărează, se piperează, se adaugă dacă se dorește 1-2 căței de usturoi zdrobiți cu lama cuțituli sau tocați grosier se stropește cu o ceșcuță de apă (cam 50 ml)să nu se usuce legumele. Pulpele se spală, se sărează, se piperează după gust și se așează deasupra legumelor.
Se presară salvie uscată peste ele, se acoperă vasul cu capac sau folie de aluminiu și se dă la cuptorul preîncălzit până legumele sunt bine aburite.
După vreo 30 de min se descoperă vasul și se adaugă roșia dată pe răzătoare, fără pieliță, astfel încât legumele să capete puțin sos care va fi aromat de salvie.
Dacă nu ați avut roșii prunișoare nu este nici o tragedie pentru că rețeta va fi la fel de bună dacă în momentul când ați descoperit vasul și ați pus roșia rasă adăugați și ceva sferturi de roșii obișnuite.
Se mai lasă vasul la cuptor atât cât carnea să se rumenească pe ambele părți.
Spuneam că nu mai e nevoie de adoas de grăsime pentru că cea lăsată de pulpe va fi suficientă (eu chiar mai curat puțin pulpele de straturile de grăsime pe unde este posibil).
Ideea este că ceea ce trebuie sa rezulte din acest pui cu salvie și legume este o friptură ușor crocantă, aromată de salvie, legume înăbușite și un sos dulce acrișor excelent.