Ceai de ROINIŢĂ

Ceai de ROINIŢĂ

Roiniţa face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu frunze ovate şi flori albe-liliachii. Cunoscută încă din antichitate datorită proprietăţilor terapeutice deosebite, a fost menţionată de Plinius şi Dioscoride, care afirmau că frunzele de roiniţă înmuiate în vin şi aplicate extern se foloseau pentru vindecarea rănilor, a muşcăturilor veninoase şi înţepăturilor de scorpion. În Evul Mediu, medicul şi alchimistul elveţian Paracelsus, utiliza planta în tratamentul bolilor de inimă. În medicina tradiţională se întrebuinţează ca remediu pentru reglarea psiho-emoţională, normalizarea funcţiei cardiace şi ameliorarea proceselor cognitive. Se mai numeşte alămâiţă, buruiana-stupului, busuiocul-stupului, iarba-albinelor, melisă, roişte, etc.

Sedativ, reglator psiho-emoţional, stimulent al memoriei, antispastic, analgezic, stomahic, coleretic şi colagog, carminativ, antiseptic, slab antidiareic, antiemetic, antiherpetic, antitiroidian, antigonadotropic, în boala Alzheimer reduce agitaţia şi îmbunătăţeşte procesele cognitive, administrată seara favorizează instalarea somnului, antitumoral, stimulează pofta de mâncare.

EXTERN:

Cicatrizant, antiseptic, calmant, antiherpetic.

Contribuie la

INTERN:

  • armonizarea stării psiho-emoţionale
  • funcţionarea în condiţii optime a memoriei
  • protejarea organismului împotriva stresului, contribuind la eliminarea disconfortului ce poate apare la nivelul aparatului cardiovascular şi stomacului
  • funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:
    • reducerea spasmelor intestinale
    • stimularea producerii şi eliminării de bilă
    • reducerea stărilor de greaţă
    • creşterea poftei de mâncare.

EXTERN:

Contribuie la menţinerea sănătăţii pielii.

Indicatii

INTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: stări de nervozitate, stress, anxietate, atacuri de panica, depresie, insomnii, afecţiuni gastro-intestinale pe fond nervos, nevroze cardiace, distonii neurovegetative, tulburări de memorie, dureri de cap, migrene, nevralgii, vertij (ameţeală), hipertiroidie, ulcer gastro-duodenal, dischinezii biliare, indigestii, meteorism (balonare), colici gastro-intestinale, colite cronice, enterocolite, anorexie, greţuri, vărsături, boala Alzheimer, herpes.

EXTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: răni, eczeme, herpes bucal şi genital.

Precautii

În cazul persoanelor care utilizează sedative şi calmante de sinteză, se recomandă evitarea utilizării în paralel a acestei plante.

Contraindicatii

Hipotiroidie, alergie la roiniţă.

Forma de prezentare: 50 g

Administrare:

INTERN:

  • pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
  • macerat la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
  • infuzie – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

EXTERN:

  • se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
Shares
%d blogeri au apreciat: